Nu mai ştiu să ajung de la un gând
la altul
de multe ori greşesc străzile
văd înaintea mea un schelet
proiectat pe sticla mată
desfăcută fâşii între stâlpi de
oţel
O dimineaţă fără soare cu capul în
jos
alunecă între mine şi începutul
neterminat
de unde mă priveşti din ce în ce
mai puţin
Vreau să mă vadă cineva cum ridic
mâna
şi să urle într-un vid incolor
Nu ţi-am găsit corpul
nu mai scrie
ascultă
faţa ei e întoarsă în pasăre
Văd cum timpul se scurge din
streaşină
Am călcat în umbră şi m-am
rostogolit într-un câine
pielea se întinde către noapte
aproape ieşită de sub degete
se aude un cal plecând
Părul îţi cade încet peste lună
Sunt un ciocan lucios pe amândouă
părţile
rezemat în aer ca un clopot
se izbesc aproape de margine
cărămizi
care au fost oameni
Vreau să mă îmbrăţişez invers
cu sabia aşezată sub cap
Mi-au slăbit venele în aşteptare
mă vedeam ridicat prin oase ca un
gol
rămas între ferestre
M-am gândit să caut unde am pus
mâna ultima dată
pe o deschidere lovită de întuneric
aşa cum îl înghiţeam încet
neiubind
am coborât pe lângă mandibulă
acolo ceva ca un fel de rouă mi s-a
pus pe degete
dar am cuprins cu teamă linia
umerilor
şi am făcut un arc între mine şi
moarte
Mai aproape de corp
zgâlţâită în pereţi
cum soarele cade felii pe o bucată
de carne
nemestecată cu umbră
cred că e spre marginea mea de ieri
Îmi vine să îmi dau cu capul de
iarbă
să o fac alta din tot ce nu e
şi să plec
Timpul merge pe bicicletă
e tăiat în cerc
în spatele orelor nevăzute se
deschid sertare
singure şi aşteaptă
Lumina cade peste animale care
plâng
se lovesc unul de altul la ţărm
ca nişte ambarcaţiuni fără pasageri
cu motoarele oprite în atingerea
elicei cu aerul
A strănutat
apoi a vorbit altfel
nu putea să zâmbească
Am coborât cu tatăl meu pe scări
una era mai înaltă ca aerul
dar l-am acoperit cu umbra
eram în sala maşinilor şi el a
ieşit încet
fără să aud cum se închide uşa
No comments:
Post a Comment